Contactul cu solul și mediul natural poate avea beneficii pentru sănătate, arată cercetările recente. În cadrul unui experiment, participanții și-au frecat mâinile cu pământ, turbă și mușchi, iar rezultatele au evidențiat o creștere a diversității microbilor de pe piele.
Rezultatul a fost observat chiar și după clătirea mâinilor cu apă, ceea ce sugerează că expunerea frecventă la mediul natural poate avea efecte mai durabile. Microbii de pe piele, o comunitate care ne protejează, contribuie la menținerea unui echilibru și pot preveni dezvoltarea bacteriilor patogene.
Citește și: Focul lui Sumedru, doar în Argeș
Impactul contactului cu natura asupra sănătății copiilor
În Finlanda, cercetătorii urmăresc dacă joaca în natură are efecte asupra sistemului imunitar al copiilor. La creșa Aurinkolinna, micuții petrec zilnic timp afară, în spații cu vegetație și sol, unde pun mâna pe pământ și se joacă în noroi. Studiile anterioare au indicat că această expunere crește diversitatea microbiană de pe pielea copiilor, chiar și după un an.
Astfel, contactul regulat cu mediul natural poate contribui la menținerea unui microbiom sănătos, esențial pentru un sistem imunitar bine reglat. Cercetările continuă pentru a determina dacă această metodă poate avea efecte pe termen lung asupra sănătății.
Conform Stiripesurse.ro
