Federația SANITAS declanșează greva de avertisment pe 20 iulie și greva generală pe 28 iulie

Elena Dumitrescu · Metro News

ro Federația SANITAS a anunțat declanșarea unei greve de avertisment pe 20 iulie, urmată de o grevă generală pe termen nelimitat din 28 iulie.

Principalele revendicări vizează salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate.

Revendicările includ politici care să păstreze personalul în sistem, asigurarea unor condiții de muncă și salarizare decente, precum și garantarea accesului cetățenilor la servicii medicale publice de calitate.

De asemenea, sindicatul solicită o lege a salarizării bugetare corectă și echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechitățile și să protejeze veniturile personalului.

Printre cerințele Federației SANITAS se numără respectarea reală a dialogului social, prin consultarea și negocierea cu organizațiile sindicale înainte de adoptarea deciziilor care afectează sute de mii de salariați.

Citește articolul complet pe Metro News

Deschide articolul →