Sursă: Hotnews.ro

Un studiu recent publicat în 2025 evidențiază o problemă gravă în rândul vârstnicilor din România: peste 300.000 de seniori nu au mai părăsit localitatea de peste cinci ani, trăind în izolare și singurătate. În spatele cifrelor se află oameni care petrec zile întregi fără a vorbi cu cineva.

Bianca Gemănaru, director de programe în cadrul Asociației Niciodată Singur, afirmă că această situație reprezintă o problemă socială majoră, iar discuțiile despre singurătate în România sunt încă foarte rare. Un tânăr voluntar a povestit cum a asistat la un incident emoționant: o doamnă de 80 de ani s-a împiedicat și a căzut în blocul unde lucra, dar nu a fost nimeni să o ajute. Acest eveniment l-a făcut să reflecte asupra stării de izolare a seniorilor din țară.

Ce înseamnă singurătatea pentru vârstnici în România?

Ivonne, în vârstă de 89 de ani, trăiește singură în București. Deși are o fiică în Germania, ea nu mai are alți prieteni sau rude aproape, iar zilele trec în mare parte în singurătate. Ea spune că, de cele mai multe ori, nu are cu cine să vorbească, iar singurătatea o apasă foarte mult.

• 3 din 5 seniori declară că se simt singuri
• 1 din 7 resimte un grad ridicat de singurătate
• Peste 300.000 de vârstnici nu au mai ieșit din localitate de peste cinci ani
• 26% dintre seniorii din mediul urban nu au ieșit din localitate de peste un an

Ce se face pentru combaterea izolării vârstnicilor?

În București, există centre de socializare dedicate seniorilor, unde aceștia pot participa la activități culturale, ateliere sau pot primi consiliere psihologică. Un exemplu este Asociația Niciodată Singur, care organizează programe menite să reducă sentimentul de singurătate și să încurajeze interacțiunea socială.

Bianca Gemănaru subliniază că problema singurătății trebuie recunoscută și adresată, nu judecată. În zonele „Blue zones”, unde oamenii trăiesc peste 100 de ani, relațiile sociale și comunitatea joacă un rol esențial în longevitate. În România, însă, mulți seniori trăiesc în izolare, ceea ce afectează nu doar calitatea vieții, ci și durata acesteia.

Concluzia este clară: pentru a îmbunătăți starea de bine a vârstnicilor, este nevoie de mai multă implicare socială, vizite și conversații simple, care pot avea un impact profund asupra calității vieții lor.