Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că autoritățile au stabilit soluții punctuale pentru șantierele din București, în încercarea de a diminua disconfortul rutier odată cu începutul anului școlar.
El a precizat că a avut discuții cu reprezentanții Poliției Capitalei, Poliției Locale, constructorii și operatorii de utilități pentru a identificat cele mai eficiente măsuri pentru fiecare zonă afectată.
Citește și: Baia Mare a aprobat exproprierea în Piața Izvoare, despăgubiri de 5,67 milioane de lei
Primarul a explicat că fiecare șantier a fost analizat individual, iar pentru fiecare s-au stabilit măsuri adaptate situației din teren, precum eliberarea unor benzi de circulație, suplimentarea echipajelor de poliție sau implementarea unor sisteme de semaforizare în zonele cu trafic intens.
Ciucu a menționat că aceste decizii vor fi aplicate punctual, pentru a fluidiza traficul în cele mai aglomerate zone ale orașului.
Edilul a subliniat importanța lucrărilor de infrastructură, chiar dacă acestea generează disconfort momentan, afirmând că acestea sunt necesare pentru modernizarea Bucureștiului. El a dat ca exemplu tramvaiele noi, susținând că, dacă nu ar fi fost realizate aceste șantiere, tramvaiele ar fi avut de suferit din cauza infrastructurii degradate.
Primarul a adăugat că aceste proiecte fac parte dintr-un proces amplu de modernizare a capitalei, care nu a beneficiat de investiții majore în ultimii ani. El a amintit și de zona Drumul Taberei, unde, după o perioadă de lucrări, s-a reușit sistematizarea zonei.
Ciucu a avertizat însă că bucureștenii trebuie să se aștepte la o perioadă de disconfort mai lungă, în special pentru proiectele de infrastructură de amploare, care pot dura până la doi ani.
