Stimulentul financiar pentru nou-născuți din București va fi redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unei hotărâri adoptate de Consiliul General al Capitalei vineri, 28 august 2026. Decizia a fost aprobată cu 29 de voturi pentru și patru împotrivă.
Fondurile pentru plata stimulentului vor fi asigurate din bugetul local, gestionat de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, în limita creditelor aprobate anual pentru această destinație. Drepturile anterioare intrării în vigoare a noii hotărâri vor rămâne valabile și vor fi plătite conform legislației în vigoare.
Citește și: Un tânăr de 20 de ani a fost surprins și lovit de tren la stația Constantin Brâncoveanu
Potrivit noii hotărâri, beneficiarii sunt părinții cu domiciliul sau reședința în București, cu condiția ca nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi din Capitală. De asemenea, ambii părinți trebuie să aibă domiciliul în București de cel puțin 12 luni, neîntrerupt, la momentul depunerii cererii.
Printre categoriile care vor beneficia de stimulent se numără mamele cu drepturi stabilite prin dispoziție scrisă a primarului, mamele cu dizabilități, victime ale calamităților sau violenței domestice, mamele minore și cele care nasc cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zone de conflict armat. Niciunul dintre părinți nu trebuie să aibă datorii restante către bugetul local.
Probleme financiare în sistemul de stimulente
Potrivit documentelor, sistemul de beneficii locale din București se află într-o criză de sustenabilitate financiară. La finalul lunii iulie, Direcția Generală de Asistență Socială înregistra întârzieri în plăți în valoare de peste 650 milioane de lei, ceea ce indică depășirea capacității financiare a bugetului municipal. Tribunalul București a pronunțat hotărâri prin care obligă instituția la plata integrală a stimulentelor, chiar dacă fondurile nu sunt suficiente.
